EXCLUSIV: Suspecții în cazul crimei italianului incendiat în Măgurele erau convinși că nu vor fi prinși. Polițiștii au scos inclusiv parchetul din casa lor pentru găsi probe

EXCLUSIV: Suspecții în cazul crimei italianului incendiat în Măgurele erau convinși că nu vor fi prinși. Polițiștii au scos inclusiv parchetul din casa lor pentru găsi probe
Sursa foto: Facebook
Publicat: 11/05/2022, 11:17
Actualizat: 11/05/2022, 13:50

Suspecții în cazul crimei italianului incendiat în Măgurele erau convinși că nu vor fi prinși de poliție. Au curățat întreaga casă și credeau că oamenii legii nu vor găsi nicio probă în locuința în care Mauro Donato Gadda și-a dat ultima suflare. În cadrul cercetărilor, polițiștii au scos inclusiv parchetul din casa lor și l-au expertizat.

În cadrul audierilor, Valentin (27 ani), unul dintre presupușii măcelari ai italianului, a povestit că Mauro Donato Gadda a avut o relație cu soția sa, Carmen (23 ani). Ea ar fi vrut să încheie acea aventură, dar bărbatul nu voia să accepte despărțirea.

Cei doi au recunoscut ce au făcut și au povestit procurorilor cum s-au derulat faptele.

În acea zi fatidică, Mauro a mers la casa unde locuia Carmen, de unde avea și cheie. Ajuns acolo, a descoperit că femeia nu era singură, ci chiar cu soțul ei, Valentin. A fost doar un pas până a izbucnit o ceartă.

La un moment dat, Valentin, scos din minți, i-a tras un pumn cetățeanului italian. Acesta din urmă, în urma loviturii, a căzut și s-a lovit cu capul de ciment. Acolo și-a dat ultima suflare.

Erau convinși că nu vor fi prinși

Când au văzut că nu mai mișcă, Valentin și Carmen au decis să scape de cadavru. L-au tăiat în două, l-au urcat în Logan-ul cu care italianul venise la adresa din Ferentari și l-au dus la marginea localității Măgurele, unde i-au dat foc.

Întorși acasă, au făcut curățenie lună. Au spălat totul în jur, inclusiv trotuarele din fața casei, acolo unde italianul a zăcut după ce a fost ucis.

Anchetatorii spun că cei doi au văzut la televizor că trupul neînsuflețit al italianului a fost descoperit, inclusiv faptul că suspecții au fost filmați după ce au incendiat mașina.

Au stat liniștiți pentru că erau siguri că nu vor fi prinși având în vedere că imaginile erau surprinse de la distanță și s-au gândit că nu vor fi recunoscuți.

Sursa: Facebook

Parchetul din casa celor doi soți, smuls de oamenii legii pentru a fi expertizat

Nu s-au așteptat ca Poliția să le bată la ușă. Oamenii legii i-au dus direct la audieri, iar, la percheziție, au fost ridicate din locuință foarte multe bunuri pentru a fi expertizate, inclusiv, din dispoziția procurorului de caz, ar fi fost smuls parchetul din casa pentru a fi analizat în laborator.

Inițial, oamenii legii au mai ridicat un bărbat, care semăna cu Valentin, crezând că acesta este suspectul în acest caz. El locuia în apropiere, avea aproximativ aceeași vârstă, constituție și aceeași tunsoare și culoare a părului.

El a fost dus la audieri, dar oamenii legii și-au dat seama că nu era implicat în acest caz de omor.

Cercetările continuă în acest caz.

L-au tăiat în două, pentru că era prea greu de transportat

Surse apropiate anchetei au povestit, în exclusivitate pentru GÂNDUL, cum s-au derulat ultimele clipe din viața lui Mauro Donato Gadda. Imediat după crimă, măcelarii l-au tăiat în două, cu sânge rece.

Anchetatorii au reușit să pună cap la cap mai multe piese de puzzle din crima care a șocat zilele acestea România. Conform datelor preliminare, Mauro Donato Gadda ar fi avut o relație cu o femeie din București, Carmen. Aceasta, însă, era căsătorită și avea și doi copii. Aflând de relația cu italianul, soțul ei, Valentin, i-a cerut să încheie aventura.

Carmen a încercat să rupă relația cu Mauro, dar acesta era extrem de insistent și nu voia să renunțe chiar așa ușor la ea.

Într-o seară, italianul a fost sunat de Carmen care i-a dat întâlnire în casa din Aleea Livezilor, din București, acolo unde ei s-au văzut de mai multe ori. Mauro nu avea de unde să știe că începe numărătoarea inversă a orelor din viața lui. Ajuns în acea locație, el nu a avut parte de o seară romantică, ci a fost omorât.

După ce l-au ucis, cei doi soți și-au dat seama că nu îl pot duce la mașină, pentru a-l transporta cât mai departe de locul crimei. Acela a fost momentul în care au decis să îl taie în două, în jurul brâului.

Ulterior, l-au urcat în portbagajul mașinii cu care venise și l-au dus pe un câmp din localitatea Măgurele, unde i-au dat foc.

S-au întors acasă, în Ferentari, moment surprins camerele de supraveghere, și și-au văzut mai departe de viață, asta până când oamenii legii le-au bătut la ușă.

Aleea Livezilor, din cartierul Ferentari, este o zonă rău-famată din București, unde se află multe persoane certate cu legea. De altfel, din aceeași stradă provin și criminalii Sabinei, tânăra ucisă și incendiată într-o valiză (Detalii despre această crimă șocantă aici…).

Carmen a cerut ordin de protecție. L-a acuzat pe Valentin de violență conjugală

Conform informațiilor de pe portalul instanțelor, Carmen a cerut, în 2019 și în 2020, ordine de protecție împotriva lui Valentin. Judecătorii au decis atunci că el trebuie să stea departe de soția lui.

În 2019, într-o altă cauză aflată pe rolul instanțelor, Valentin a fost judecat pentru violență în familie după ce și-ar fi agresat cei doi copii, dar magistrații au decis încetarea procesului penal pentru această faptă. Atunci, însă, el a fost condamnat la 1 an și jumătate de închisoare cu suspendare pentru ultraj.

Afaceristul italian ar fi avut relații cu mai multe femei

Mauro Donato Gadda, în vârstă de 64 de ani, născut la Busto Garolfo, o comună de lângă Milano, despre care GÂNDUL a aflat că avea legături strânse cu persoane importante din mediul de afaceri românesc. Din cercetări a reieșit că acesta obișnuia să aibă relații de scurtă durată cu femei mai tinere, dintre care unele practicau prostituția.

Stabilit în România de mai bine de 10 ani, acesta ar fi dezvoltat o afacere cu pompe și filtre de apă, prin intermediul unei societăți comerciale cu sediul social în București, Sector 5, în care era asociat cu alte trei persoane.

Doi dintre foștii asociați ai lui Mauro Donato Gadda, soț și soție, sunt persoane cunoscute în mediul de afaceri românesc. La rândul său, cetățeanul italian ar fi avut o situație financiară foarte bună. Acesta ar fi deținut mai multe autoturisme, o barcă pe care o folosea la pescuit și o vilă într-un cartier rezidențial din localitatea Mihăilești, județul Giurgiu.

Pasionat de pescuit și de călărie, italianul de 64 de ani ar fi avut, spun sursele GÂNDUL, o pasiune secretă pentru femei. Gadda ar fi avut relații scurte cu mai multe tinere, iar despre unele dintre ele există bănuiala că ar fi practicat prostituția.

Au fost audiate mai multe persoane, între care menajera și cei doi suspecți de crimă.

Menajera, o femeie în vârstă, ar fi oferit însă detalii despre viața personală a victimei. Fosta angajată ar fi mărturisit că italianul avea o iubită care locuiește în București, dar și faptul că, în lipsa femeii, acesta aducea acasă diferite tinere.

Tot despre Mauro Donato Gadda s-ar fi aflat că circula cu o Dacia Logan MCV de culoare albă, adică la fel cu cea în care a fost ars. În plus, omul de afaceri ar fi avut mai mulți prieteni la Măgurele.

Mașina Dacia Logan în care a fost ars nu avea plăcuțe de înmatriculare, drept care mașina a fost identificată după seria de pe șasiu, care, prin construcție, nu poate fi distrusă prin ardere.

Așa s-a aflat că autoturismul respectiv este înmatriculat în Italia din anul 2017 și aparține unei firme de închirieri auto. În același timp, s-a luat legătura și cu autoritățile din Italia. De altfel, colaborarea cu polițiștii italieni este obligatorie, în condițiile în care, pentru identificarea oficială a cadavrului, este nevoie de analiza ADN.

Ori, cu toate că s-a recoltat material genetic de la bărbatul decedat, este nevoie de identificarea unei rude cât mai apropiate pentru a putea fi comparat, iar pentru acest lucru anchetatorii ilfoveni au nevoie de sprijin din partea colegilor italieni.

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult
Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Șoc în timpul unei execuții, în SUA. Ce a făcut un bărbat chiar înainte de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Activitatea stațiilor ITP din toată țara este oprită! Avarie majoră a sistemului informatic RAR
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
Cătălin Moroșanu se plânge de bullying. „Ți-ai luat bătaie, treaba ta”
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Babasha o ameninţă pe tânăra care a distribuit în mediul online imagini cu el in...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ce întâmplă cu sănătatea oamenilor de peste 50 de ani care folosesc Internetul?